In urma cu cativa ani, multi ani, pe data de 5 decembrie imi pregateam cu mare atentie ghetele, le spalam, le stergeam, le dadeam cu putin parfum luat la intamplare de pe raftul din baie si le puneam in geam, adica intre geamuri, pe atunci nu erau termopane.Urma ritualul de seara, spalat dinti, facut baita si in patuc, doar ca pe data de 5 decembrie nici batuta nu puteam sa adorm, asteptam cu nerabdare momentul in care Mos Nicolae ajunge si la mine.
In camera de langa, parintii mei asteptau sa adorm eu si atunci urmau vizitele de verificare:"am venit sa vad daca ti-e sete...", peste 5 minute iar veneau cu idei de foame sau poate pipi....ma rog, in concluzie Mosul venea la mine pe la vreo 6 dimineata cand era sigur ca nu se trezesc cu mine in camera mare.Dupa lungi cugetari mi-am dat seama ca Mos Nicolae e o aratare cu aripi si cu barba si cu un sac zburator, altfel nu avea cum sa-mi lase cadourile la etajul 4, dar ca de obicei mintea parintilor mei a depasit granita normalitatii si mi-au dat o abureala ca Mos Nicolae are un elicopter si cu el isi face teraba.Apoi au urmat tot felul de intrebari pe genul "Mosul e pilot?", sau "Ma poate plimba si pe mine o tura cu elicopterul?", eu imi imaginam ca are un elicopter mare cat un tir unde incap foarte multe jucarii.
Dimineata fuga in camera mare, fericire maxima pana la cer si inapoi, jucarii, dulciuri, haine, fructe, dar intr-un an ai mei au avut proasta inspiratie de a cumpara un sarpe de plastic care daca il tineai de coda se misca.Dupa ce l-am vazut si dupa ce ai mei s-au jucat tot pe rand cu el a urmat plans si isterie.Mi-a fost o frica de el ca a trebuit sa vad cand il arunca la gunoi sa nu mai stea in casa noastra.Seara cand ma punea in pat si imi baga colturile de la plapuma sub perina, asta e alta poveste, imi era frica de colturi si atunci trebuiau ascunse, dupa pupic si rugaciune, ma uitam ca o retardata de jos sa vad daca nu apare sarpele, o lunga perioada am facut treaba asta.
In acest an am asteptat sa vina un tinerel Nicolae care sa stea la mine macar pana de Craciun cand in schimb vine Tinerelul Craciun, dar nu a fost asa, am primit si eu o pijamaluta cu un motanel pe ea, prima pijamaluta care o am de la mama si e normala, mi-a mai luat doua care au pantalonasii atat de scurti incat ai senzatia ca-s chiloti.Plec in pat sa stau cu ochii pe geam poate zaresc un elicopter!
duminică, 5 decembrie 2010
vineri, 3 decembrie 2010
La Botosani...
Este a treia oara pentru mine cand vin in acest oras, dupa nici doua ore mi se face dor de tot ce inseamna Oradea sau oamenii dragi de acolo.Stand aici imi dau seama cat de frumos este orasul meu, cat de emancipat este, cat de frumos se imbraca oamenii de acolo, cat de frumoase si interesate de ele sunt oradencele, una peste alta, defectele acestui oras imi arata cat de frumoasa este Oradea.
Max e foarte incantat de schimbare, aici toti mananca carne, ii mai cade si lui cate ceva, este mereu in centrul atentiei, face ce vrea...pentru el si drumul e o placere, are activitate, admira fiecare masina asta pana cand oboseste si adoarme.
Mi-e dor de nebuniile care le faceam acasa, ultimele doua au fost mortal de tari, ne-am costumat in musulmani, eu cu Clementina imbracate in negru cu val pe mutra iar Portocala in alb, pe cap cu o fata de perina.Am iesit asa la magazin, am atras privirile ca un magnet, mi-am dat seama cat de socati erau oamenii de acest port, dar mi-a placut, a fost o noapte memorabila!
La ultima intalnire Clementina a gatit ca de obicei, apoi am jucat carti, parea mult prea plictisitor asa ca ne-am mutat in lift.Spre dimineata am gasit o alta metota de a rade cu lacrimi, sunam la tot felul de anunturi gasite pe internet."Vand loc de veci", "vand drujba", "vand teren", "vand rate", "vand vaca", iar noi la fiecare gaseam ceva de intrebat...."cate camere are locul de veci, dar usa metalica?"..."e inmatriculata drujba?"..."...pe teren as vrea sa pun niste ceapa, se poate?"..."mac, mac, maaaccc, macccc!!!"...vacile erau toate vandute ca norocul!
Abea astept sa ma intorc acasa la nebunii mei, in casa mea, sa dorm in patul meu, sa-mi vad oamenii dragi, atat de greu trece timpul....!
Prima mea reactie de cand am ajuns a fost ca Siberia e pistol cu apa pe langa Botosani...acum plec, umreaza si altcineva la laptop, mi-e atat de greu sa traiesc cu mai multi oameni intr-un apartament...e atat de bine singura!!!
Max e foarte incantat de schimbare, aici toti mananca carne, ii mai cade si lui cate ceva, este mereu in centrul atentiei, face ce vrea...pentru el si drumul e o placere, are activitate, admira fiecare masina asta pana cand oboseste si adoarme.
Mi-e dor de nebuniile care le faceam acasa, ultimele doua au fost mortal de tari, ne-am costumat in musulmani, eu cu Clementina imbracate in negru cu val pe mutra iar Portocala in alb, pe cap cu o fata de perina.Am iesit asa la magazin, am atras privirile ca un magnet, mi-am dat seama cat de socati erau oamenii de acest port, dar mi-a placut, a fost o noapte memorabila!
La ultima intalnire Clementina a gatit ca de obicei, apoi am jucat carti, parea mult prea plictisitor asa ca ne-am mutat in lift.Spre dimineata am gasit o alta metota de a rade cu lacrimi, sunam la tot felul de anunturi gasite pe internet."Vand loc de veci", "vand drujba", "vand teren", "vand rate", "vand vaca", iar noi la fiecare gaseam ceva de intrebat...."cate camere are locul de veci, dar usa metalica?"..."e inmatriculata drujba?"..."...pe teren as vrea sa pun niste ceapa, se poate?"..."mac, mac, maaaccc, macccc!!!"...vacile erau toate vandute ca norocul!
Abea astept sa ma intorc acasa la nebunii mei, in casa mea, sa dorm in patul meu, sa-mi vad oamenii dragi, atat de greu trece timpul....!
Prima mea reactie de cand am ajuns a fost ca Siberia e pistol cu apa pe langa Botosani...acum plec, umreaza si altcineva la laptop, mi-e atat de greu sa traiesc cu mai multi oameni intr-un apartament...e atat de bine singura!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
